rugă de seară
Este ceas spre miez de seară, Ea nu poate adormi; îi este teamă că, odată somnul cuprinzând-O, tăcerea va acoperi orice nevoie, orice petic de lumină; sau nu îi va mai păsa, sau se va lăsa purtată de melancolie, sau de neputinţă… – aşa ceva nu este permis. Surâde la veselia zilei ce se scurge-n întunericul blând, puţin tristă că va trece prea repede; alină pocăinţe, vindecă ultimile răni supurânde de singurătăţi, suflă viaţă peste vise ciunte de aripi, mângâie suflete rătăcite pe căi strâmbe şi le arată calea… Ridică cei mai blânzi ochi de lumină şi se roagă pentru fiecare în parte – Tatălui, Fiului – ca o pasăre a rugăciunii… - simţi adierea aripilor sale?
-
Recent
-
Legături
-
Arhivă
- decembrie 2008 (3)
- noiembrie 2008 (2)
- octombrie 2008 (6)
- septembrie 2008 (3)
- august 2008 (2)
- iunie 2008 (3)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS
