LIMBA ROMÂNĂ

“MULT E DULCE ŞI FRUMOASĂ…”

Dar cui îi pasă?

……………………………………………………..

16.10.2008

Vom pleca undeva departe, numai noi doi;departe de tumulul sufletelor amar de timp ţinute închise, departe de răutăţi şi meschinării gratuite, departe de obligaţii milenare dar lunare; departe… Vom ajunge acolo unde nimeni nu te va căuta căci absolut nimeni nu te va găsi. Doar noi doi.

………………………………………………….

Acuma râzi fericită şi-mi cântă inima la sunetele tale. Acum ai hotărât să iei o pauză, mare, binevenită. Bun înţeles că ai citit tot ce era de citit, bun înţeles că iar m-ai făcut să hohotesc la comentariile tale referitoare la cei ce “scriu româneşte”.

 - Ce-ai zice dacă aş pune-o pe tanti Ana să citească asta?  (tanti Ana fiind o mătuşă de 85 de ani). Ar citi cam aşa: “Adzi me bin. Sunt fericită, na! Două puncte, vreo 3 sau patru paranteze, dk, k, p.c.” ; şi la semnatari: pătrăţel, arf, un cerc, o maimuţă, o gagică…”  ar muri, nu ar înţelege nimica nimicuţa. Nici eu nu înţeleg câteodată.

………………………………………………

Da, iubirea vieţii mele, de ce rămân cuvintele cuvinte iar când vine vorba de scris românii au o imaginaţie inepuizabilă pentru scurtături, sau mai rău ?? Înţeleg că , diacritice, sunt obligatorii numai la şcoală, şi atunci la examene de limba română; dar nu pot să înţeleg şi pace: de ce nu ne iubim limba în care spunem cel mai frumos cuvânt din lume prima dată – M A M A ???????? Sună atât de “limba română”.